Hotel II

Darius a intrat în hotel. A fost uimit să vadă condiţiile pe care le oferea acesta. S-a dus către recepţie pentru a lua cheile de la camere.

-Bună ziua! Am venit aici pentru concursul Ghiocelul de Argint. Sunt rezervate 13 camere pentru Mureş din câte ştiu.

-Da, aveţi dreptate. Poftiţi brăţările de la fiecare cameră.

-Şi cheile?

-Acestea sunt cheile. Fiecare brăţară are imprimată pe ea câte un cod numeric a câte 13 cifre. În acest fel când o lipeşti pe uşă, aceasta ar trebui să o recunoască şi să se deschisă.

-Bine. Mulţumesc. La revedere.

Darius veni la noi în fugă.

-Poftiţi brăţările de la fiecare cameră. Nu trebuie decât să le lipiţi de uşă, după care ar trebui să se deschidă.

Am luat fiecare câte o brăţară, după care l-am urmat pe prof în hotel la al doilea etaj. Acesta ne-a arătat camerele, după care a plecat împreună cu Lucia cu un nivel mai jos.

Numai Darius ştie ce-a făcut în camera lui până la 7, dar la ora aceea a venit la noi în camere anunţându-ne că el va pleca pentru vreo 2 ore la şedinţa tehnică. Toţi am aprobat, după care ne-am înţeles să ne uităm la filmul ce urma să se difuzeze pe HBO.

Profu a fost mulţumit că ne-am hotărât să stăm împreună, după care a mers în camera lui, şi-a îmbrăcat geaca şi a coborât la maşină.

A încercat să pornească motorul, dar acesta nu a vrut nici cum. Dar asta nu avea să îl oprească. Drumul nu era aşa de lung. Doar vreo 2 kilometri. Aşa că a hotărât să meargă pe jos, în ciuda ploii mărunte care a încercat să-l convingă să se întoarcă.

 ***

Tocmai a ieşit din palat. Afară s-a înteţit ploaia, iar el nu avea nici un chef să meargă pe jos după şedinţa de 2 ore. Dar nu avea ce să facă altceva, aşa că a pornit spre hotel cu un pas grăbit.

Ajuns acolo, vede că uşa de la intrare nu vrea să se deschidă. A sunat la recepţie, răspunzându-i un bărbat.

-Cum aş putea să intru în hotel? Uşa este închisă.

-Cea din faţă se închide automat la ora 22, numai cu brăţara se poate deschide din interior, iar noi nu avem acces la acestea doar când primim bani în contul hotelului, dar puteţi intra pe cea din spate. Are un mic calculator unde vă scrieţi data naşterii, după care se va deschide automat.

-Bine. Mulţumesc!

Şi-a pus telefonul în buzunar, după care vede uşa deschizându-se. Soţia lui tocmai ieşea din hotel.

-Eşti bine! ţipă ea, iar lacrimile îi inundară faţa.

Darius era confuz, dar a prins-o oricum în braţe.

-Da. Ar trebui să fiu altcumva?

-Credeam că ai avut un accident!

-Eu?

-Da. Aşa mi-a spus recepţionerul, spuse Lucia printre sughiţe.

-Vrei să zici că te-a speriat?

-Nu-i nici o problemă acum. Imprtant e că eşti bine!

-Hai să intrăm şi povestim mai târziu. Ploaia asta mă îngheaţă.

-Bine.

Cum uşa din faţă nu se putea deschide decât din interior cu brăţara, iar Lucia o închisese când a ieşist din hotel, amândoi s-au dus către intrarea din spate. Acolo se afla un dispozitiv cu numere şi cu un ecran, asemănător cu un calculator, pe care se scria data naşterii. Darius şi-a scris-o pe a lui, după care de pe ecran dispar numerele şi apar următoarele cuvinte: “Bine ai venit în hotel! Mai ai de trăit încă 6 ore.” Darius nu a băgat în seamă ceea ce scria, aşa că a aşteptat-o şi pe Lucia să îşi scrie şi ea data naşterii, după care i-a apărut că mai are de trăit încă 10 ore.

Uşa s-a deschis şi i-a lăsat să intre. Aceştia au păşit înăuntru, dar regretară imediat ceea ce au făcut. Ceva, sau cineva, îi lovise cu toată forţa în cap.